O oarecare doza...

Vine un moment in viata unei fete, cand trebuie sa se trezeasca la realitate, si cum unele dintre fete traiesc intr-o realitate doar a lor, realitatea colectiva doare. Asa ca scoti capul afata, te uiti stanga-dreapta vezi ce se intampla si la primul tipat bagi capul la loc in realitatea ta, pentru ca iti este frica de oamenii din afara… Nu stiu altii cum sunt dar eu ma simt mai bine in coltisorul meu de lume decat in gramada de oameni. Dintotdeauna am fost fascinata (din cand in cand indragostita) de Freud si citindu-l mi-am dat seama ca sunt cateva probleme care probabil ar putea fi tratate, si nu vorbesc aici despre narcisismul cronic despre care unii cred k sufar , nu de alta dar asemeni lui Freud eu cred ca o anumita doza de narcisism este cat se poate de normala, acum depinde si de cat de bine o tii ascunsa sau nu. Insa pana la urma o doza mai mica sau mai mare de nebunie avem cu totii (sau macar marea majoritate), si pana la urma nu toate geniile mai mult sau mai putin cunoscute au fost considerate a fi nebune? Picasso de exemplu, a schimbat ideea despre arta si pictura, cu toate ca la inceput isi ardea picturile la propriu pentru a se incalzi, a mers ceva mai departe cu toata nebunia lui si a ajuns sa-si vanda tablourile in galerii din intreaga lume, chiar daca si astazi sunt multi care nu ii inteleg picturile si cu toate ca a fost considerat a fi un afemeiat, tablourile lui emana o asa de multa senzualitate pe care probabil ca nu ar fi emanate-o daca nu ar fi fost un asa mare “afemeiat”.
Trebuie sa recunosc, ca asemeni jumatatii roz a acestui blog - ma simt foarte bine in lumea mea si am nevoie de destul de putina interactiune din afara. Nu ma atrag aglomeratiile si chiar ma scot din sarite foarte multi oameni adunati intr-un loc cu un singur scop - nu gasesc nimic mai enervant decat o turma de animale sociale care nu fac altceva decat sa cotcodaceasca in paralel pentru deliciul amatorilor. Accept in general in universul propriu oameni care au o doza mai mare sau mai mica de nebunie - asta pentru ca nu doresc neaparat sa fiu singura in lumea mea - va rog insa sa va lasati bocancii la usa, nu sunteti bineveniti cu ei! Doza de nebunie poate sa difere de la persoana la persoana, insa cel mai mult ma distreaza cei care au senzatia ca nimeni nu observa ca ei sunt un pic dusi si incearca din rasputeri sa se contopeasca cu marea masa - mai devreme sau mai tarziu se vor trezi intr-o lume a lor, singuri, fara sprijin - pentru ca nimeni nu ii va mai considera normali.
In concluzie prefer sa ma simt bine, privita rau in coltisorul meu decat sa scot capul afara unde toata lumea este “sanatoasa” si sa ma deprim de atata “sanatate”.

TRUTH OR DARE?

Acceptand ca raspunsul la intrebare depinde 85% de starea subiectului si doar 15% de tonalitatea ei, putem merge mai departe si impinge marja de eroare undeva la ~1% in cazul raspunsurilor false.
Este posibil sa iubesti doua persoane la fel, cu aceeasi intensitate? Este posibil sa incurci sentimentele intre ele si sa crezi ca simti ceva cand de fapt esti foarte departe de locul acela? Sau din contra exista posibilitatea sa fii chiar acolo dar sa nu vrei sa recunosti dintr'un motiv sau altul? In principiu DA - cam asta e raspunsul la toate intrebarile. Se poate sa iubesti doua persoane, insa in acelasi timp se poate sa confunzi doua sentimente - se poate sa tii la cineva, se poate sa crezi ca te ai indragostit, se poate sa iti pice cineva cu tronc si in functie de intensitatea sentimentului sa crezi ca iubesti. Tocmai din cauza asta se poate sa iti interpretezi sentimentele gresit - sa refuzi sa vezi ceva ce este evident sau din contra sa iei drept evident un sentiment care nu numai ca nu este acolo dar nici nu a fost vreodata. Si da, se poate sa nu vrei sa recunosti ca esti "acolo" in momentul in care iti dai seama ca ai ajuns singur - ca nu este nimeni langa tine, desi aparent pana acolo a fost un drum in doi.
Acceptam ca general valabil sentimentul de iubire, de apartenenta la cineva, de nevoie de comunicare, sex, relatie si altele - insa acceptam in acelasi timp ca este un sentiment care nu se aplica tuturor? Ca in general trebuie sa existe acel "ceva" care sa faca lucrurile sa mearga? Ca fara el la un moment dat lumea ta se poate surpa si poti ramane singur? Unii da, altii nu. Cei care o accepta cunosc sentimentul si il cauta, ceilalti l-au trait - insa au gasit intre timp alt sentiment - cel de siguranta, de stabilitate - se merita sa renunti la unul pentru celalalt? NOT! Inseamna doar sa iti pierzi timpul, sa hoinaresti in continuare dupa ceva ce crezi ca ai - dar inca il cauti, sa simti in permanenta ca lipseste ceva din tine, sa fii mereu jumatatea unui intreg care de fapt nu este intreg pentru ca ii lipseste tocmai ceea ce era mai bun. Este inutil sa cauti "the thing" undeva unde nu a fost de la inceput sau sa speri ca o sa apara pe parcurs - acceptam ca general valabil si faptul ca oamenii nu se schimba - ne putem modela dupa cerintele, dorintele celuilalt doar pana intr'un anumit punct - "the thing" nu intra in categoria anumit punct.

Intrebarea care se pune de fapt este daca poti sa mergi mai departe doar cu stabilitatea aceea pe care ti-o da o persoana anume sau iti urmezi instinctul si pleci in cautarea "the thing"-ului. Si daca mergi mai departe si iti urmezi instinctul si totusi ramai singur, fara nimeni si nimic, pentru cine si ce merita sa faci asta. Nu cumva este mai simplu sa ramai in locul unde iti este cald si bine decat in "joy ride"? Iar daca ramai acolo poti sa mergi mai departe intrebandu-te "si totusi..." .

So where is the thing?

~IUBIREA~

Subiectul nostru preferat in ultima vreme s-ar parea ca este fericirea, ceea ce ne (sau ma) duce cu gandul la iubire. Undeva pe un alt blog am dezbatut treaba asta cu structura chimica a iubirii si cum se face ca te indragostesti de anumite persoane, cum mirosuri si anumiti hormoni au treaba cu asta si sunt intrutotul de acord. Problema intervine totusi cand nu vrei sa mai iubesti o persoana, cand vrei sa stergi din minte orice amintire, orice sentiment si nu inteleg de ce oamenii aia foarte destepti care au descoperit toata treaba cu structura chimica nu au gasit un antidot, nu stiu o pastila, o licoare - ceva. Sau si mai bine cu ce parfum, cu ce fel de hormoni sa te dai ca sa il faci pe celalalt sa te iubeasca. Totusi o lobotomie nu intra in discutie - ea este mult prea periculoasa iar problema asta nu e asa grava. Si da, iubirea este egoista si mi se pare unul dintre cele mai egoiste lucruri de pe pamant - este egoista pentru ca esti in stare sa faci totul pentru celalalt atata timp cat este langa tine, atata timp cat lucrurile pe care le faci pentru celalalt il tin acolo. Si totusi pentru acest gen de probleme oamenii aia destepti nu au gasit solutii si daca le au gasit nu vor sa ne ziua si noua.
Nu stiu cata lume a experimentat sentimentul asta insa mai exista un mix ciudat de sentimente si anume ura fata de persoana iubita - sau ura de iubire - cand ajungi intr-un punct in care stii ca nu te mai poti intoarce acolo unde ai fost candva sau cand stii ca nu mai este a ta persoana aia, ca apartine altcuiva, cand faci cam tot ce poti sa uiti si nu reusesti, iar atunci cand iti este teama esti speriat, furios, suparat sau te doare ceva gandul la acea persoana te face sa te linistesti o clipa cat sa iei o gura de aer si sa poti sa iei iar viata in piept. Si ce faci cand visezi nopti la rand la ceea ce a fost sau ar trebui sa fie?

Ciudat cum fericirea se leaga obsesiv de iubire, insa daca acum cateva posturi s-a dezbatut problema fericirii - acum propun sa o separam de iubire - si sa le tratam ca doua sentimente distincte - care in multe momente se intrepatrund. Cu toate acestea iubirea ramane un sentiment complex care poate azi sa ne ridice si maine sa ne aduca in pragul disperarii. Bineinteles ca toti am iubit la un moment dat - facand abstractie de sentimentul de dependenta, de violenta sentimentala, de gelozie si de proprietate asupra unei persoane. Se spune ca daca iubesti pe cineva trebuie sa ai curaj sa il lasi sa plece - daca iti este destinat se va intoarce inapoi la tine - bineinteles ca nu asta este modul in care ne comportam cu iubirea noastra - din contra ne asiguram ca nu ii lasam spatiu, libertate, o sufocam ca sa fim siguri ca stie ce simtim pentru ea. Nimic mai gresit - asta este drumul sigur catre preschimbarea iubirii intr-un sentiment vecin si deloc placut.
Iubirea pe care unii am pierdut-o, n-am cunoscut-o inca sau care o traim trebuie pretuita - la adevarata ei valoare. Unde este loc de gelozie, de posesivitate dusa la extrem - inseamna ca iubirea s-a transformat sau nici macar nu a fost prezenta.
Ce facem atunci cand am mers mai departe dar tanjim sa ne aflam langa o anumita persoana - ne asumam riscul si consecintele - ne avantam cu capul inainte si vedem daca ne mai putem intoarce, daca nu se poate atunci inseamna ca nu era a noastra. Cand visezi - deschizi ochii si te uiti la ce ai langa tine - daca nu este ce iti doresti - esti liber oricand sa cauti mai departe. Iubirea nu tine cont de rasa, culoare, religie si nici macar sex - fapt ce ar trebui acceptat de toata lumea. Poate sa vina cand te astepti mai putin si cand crezi ca nici macar nu ai nevoie de ea.
Personal nu (mai) cred in iubire - pentru mine nu exista acest sentiment - exista orgoliu, ura, pasiune, gelozie - orice sentiment legat direct de ea, insa nu (mai) vreau sa iubesc. Oricat de mult ai iubi o persoana, intr-un anumit moment totul se schimba, totul se transforma, totul se termina, totul se naruie - ca un castel de nisip - am obosit sa ridic castele de nisip. Ridicati-le voi!



Sa faca bine oamenii aia destepti sa gaseasca o solutie si pentru asta.

SUPERFICIALITATE

Fiind asaltati dinspre toate canalele media de tot felul de stiri despre sinucideri, arestari si alte violuri celebre si mai putin mondene - incepem sa ne gandim ce se cere in general pe Glob - stiri sau circ? Madalina Manole s'a sinucis, Lindsay Lohan a fost arestata, Liviu Varciu s'a despartit de mai putin mondena lui prietena, Paris Hilton consuma droguri - titluri din ziarele de la noi si de peste Ocean. Lumea cere circ, cere scandaluri - senzational, extraordinar. Moartea ajunge sa faca mai multi bani decat impozitul forfetar sau majorarea T.V.A. Artistii incep sa fie apreciati dupa moartea lor, discurile se vad "ca painea calda", tipografiile scot coperti pe banda si ziarele fac tiraj maxim. Posturile de televiziune speculeaza orice moment de slabiciune a populatiei - un an de la moartea lui M.J. - dam cu muzica'n populatie - materiale, filme, inregistrari - ce daca au mai fost difuzate de XXXX ori pana acum, trecem printr'o situatie speciala - publicul o cere, noi le oferim. Cine le cere ? Cum cine, publicul - acelasi care pana mai ieri nu stia cine canta "Liberian Girl" - dar care astazi a dat 25 de lei pe un CD sau pe o editie speciala de "X zi a saptamanii" cu CD GRATUIT!! sau cu cartea despre artistul Y. In principiu acelasi public care mesteca in ciorba cu ochii la emisiunile educative : Acces direct, Happy Hour, Un show pacatos - si altele. Aici invitati "de seama" despica firul in 4 - cum, de ce, in ce fel si mai ales unde au avut loc ultimele mondenitati.
Lumea moare, dintotdeauna - atat artisti, cat si oameni simpli. Da, in fiecare zi in Romania sunt inmormantati (chiar si fara slujba in Biserica) zeci de sinucigasi, drogati care si au inchieiat socotelile cu viata sau oameni simpli. Pentru ce atata mediatizare, atata intoxicare a publicului ? Da, Madalina Manole s'a sinucis, da era bolnava - probabil depresiva - nu, nu este o fapta ce trebuie mediatizata, discutata, condamnata. Nu, nu trebuia sa dea socoteala nimanui - fiecare avem cate o viata si putem face orice vrem cu ea. Un artist nu este cu nimic mai presus de un om oarecare in fata greutatilor vietii, daca vecina de la 3 si'a gasit sotul in pat cu alta si considera ca nu poate trai cu ideea - se arunca de la balcon - vreau sa vad chestia asta discutata in emisiunile live - ce, asta nu ar vinde? Ba da, ar vinde - o perioada scurta de timp, dupa care ne'am intoarce la aceleasi subiecte gaunoase discutate si deja disparute din cadrul monden al omului de rand.

Artistii vor vinde chiar si dupa zeci de ani de la moartea lor sau dupa destramarea trupelor - Beatles, Elvis, Jimi Hendrix, 2PAC, Frank Sinatra, Freddy Mercury, Aaliyah, M.J. si altii fac si acum avere la multi ani dupa ce au inchis ochii sau si'au lasat tobele in subsol.

Superficialitatea face din oameni monstrii care cauta intrigi, monstrii care cumpara albume, care vaneaza stiri, care arunca oamenii in mormant pentru a ii putea slavi de maine.

Apropo de toti "stupefiatii" de la T.V., radio, Internet care nu inteleg cum de lumea cumpara acum Madalina Manole si pana acum nu cumpara si vaaaaai saraca cum s-a sinucis ea pentru ca nu vroia nimeni sa asculte muzica ei (nu ca ar conta pentru vreunul din oamenii astia daca Madalina Manole s-a sinucis din cauza asta sau pentru ca nu ii iesise ciorba buna ). Lucrurile astea s-au intamplat de cand lumea, cu atat mai mult acum cu cat avem atatea canale media si lucrurile astea se propaga mult mai usor. Spre exemplu Van Gogh; Johann Sebastian Bach; Paul Gauguin; Franz Kafka, oameni care pentru cultura mondiala insemna ceva mai mult decat raposata Madalina Manole, asa ca hai sa nu ne mai miram precum "vaca la poarta noua" si sa ne asumam faptul ca astia suntem de la big bang incoace.

FERICIREA...

In ultimul timp pe toate blogurile pe care (nu) le citesc aceleasi teme se repeta obsesiv - fericirea, iubirea, dorinta. Majoritatea din cei care ne cititi aveti senzatia ca ati gasit fericirea suprema - unii din noi am pierdut'o, ceilalti suntem inca in cautarea ei, multi dintre noi inca ne bucuram de ea. Dar, pentru toti vine momentul in care fericirea nu mai este ceea ce credeam noi ca este. Devine o iluzie din care ne hranim zi de zi, de cele mai multe ori insa ramanem hamesiti. Nu ne referim la fericirea adusa de produse "materiale, palpabile" - aceea este o bucurie de scurta durata - masini, iubiti bogati, bani, excursii scumpe. Nu ne referim la fericirea adusa de un teanc de bani, sau de cea adusa de cumpararea a X pungi de boarfe din mall care vor ajunge oricum intr-un ungher intunecat si nu vor fi purtate niciodata. Din ce in ce mai multi oameni tind spre fericirea adusa de un apus de soare pe o insula exotica - desi la fel de inaltator poate sa fie un rasarit vazut pe plaja din Vama alaturi de persoana potrivita. Ne intereseaza in mod special fericirea neconditionata, iubirea care nu are limite - de card - si cea care ne face sa zambim doar uitandu-ne in ochii persoanei respective. Mai exista asa ceva? Traim in era vitezei, in era in care totul se intampla extrem de repede - s-au vazut, s-au placut, am plecat intr-o vacanta exotica, el are bani, ea are silicoane (in buze, fund, sani - sau pe oriunde va mai excita gandul ca ar putea avea) in scurt timp se pune de o nunta - cadouri scumpe, luna de miere, un copil, doi - peste 3 ani un divort - nu s-au inteles vom auzi cu totii in cor - eu m-as intreba, logic, nu s-au inteles cu privirea la asezarea bibliotecii in camera de zi, au avut divergente privind atractia gravitationala sau unul din ei si-a dat seama ca nu poate trai langa celalalt pentru ca sforaie? Bineinteles ca admitem purtarea unor discutii pre-relatie pe teme precum : astrologia, fizica quantica, geometria in spatiu samd.

FERICIREA nu sta in bani, nu sta in haine, nu sta in masini scumpe, nu sta in excursii exclusiviste, nu sta in achizitionarea unul clasor plin de blonde cu par de plastic si sani asijderea, nu sta in a purta cea mai tare pereche de incaltaminte si nici in a conduce cea mai tare masina. Pentru ca toate acestea le poti pierde intr-o fractiune de secunda.

Fercirea sta in a simti intocmai ritmul unei melodii, in a o trai la maxim de fiecare data cand o asculti, in a privi apusul si rasaritul de parca azi l-ai vedea prima data, in a vedea in ochii persoanei iubite aceleasi sentimente ca si acum 50 de ani, in a tine pe cineva de mana si a nu spune nimic stiind ca orice cuvant in plus ar strica momentul, in a merge descult pe iarba, in a rade cu pofta si din toata inima de fiecare data cand simti ca este momentul, in a nu te ascunde de ceilalti, in ai accepta asa cum sunt, in a privi mereu dincolo de persoana ta. Inseamna altruism, acceptare, impacare.

Cu toate acestea, Limp Me spune:

Pana la urma fericirea are o insemnatate pentru fiecare, daca pentru mine fericirea sta intr-un mall pentru ca iubirea o am deja, poate pentru altii fericirea sta intr-o anumita persoana, poate pentru altcineva fericirea sta intr-un meniu de la Mc asta pentru ca nu vrea sau nu stie cum este fericirea adusa de o anume persoana. Nu cred intr-un anumit tip de fericire, pentru fiecare exista un alt lucru o alta persoana care aduce asta. Poate pentru cineva fericirea sta intr-o pereche de silicoane niste picioare lungi si un cap sec pentru ca de fapt fericirea insemna notorietate si invidia celor din jur si obiectul pasiunii (anume silicoanele si picioarele ) il duc la exaltare, poate pentru "cap sec" fericirea sta in cumparaturile de la Milano si Paris pentru ca acasa nu a avut parte de asa ceva si plangea noaptea de foame si da sa ai cat mai mult insemna siguranta fie ca este vorba de haine fie ca este vorba de bani sau de un frigider plin (o oarecare siguranta). Pana la urma nimeni nu traieste intr-o poveste, iar iubirea aia dintre Fat frumos si Ileana lui o gasim in carte si poate din cand in cand in realitate la cei care au crescut cu povestea si chiar cred in ea, dar care sunt sansele ca doi oameni care au citit aceeasi poveste sa se intalneasca poate ca de 1 la 1000 sau 1 la 10000 asa ca, eu zic ca ne sta mai bine cu realitatea in fata tuturor si ar fi bine sa acceptam lucrurile asa cum sunt, pentru ca fericirea depinde de felul in care ai crescut nevoile pe care le ai sau le-ai avut, atentia de care duci sau nu lipsa .... pana la urma toata viata ta pana la momentul fericirii :)

Din pacate majoritatea o cautam in lucruri materiale, nestiind de fapt ca "fericirea...

...e ceva ce nu se atinge niciodata… dar in cautarea ei, merita sa alergi toata viata."

LA SPITAL. IN ROMANIA

Fortata de imprejurari a trebuit sa ma duc la doctor( bine, ca trebuie sa fii nebun ca sa te duci de placere). In fine a trebuit sa ma duc la doctor am cautat eu pe internet cateva clinici particulare si cativa medici despre care se vorbea pe unele forumuri am incercat sa fac o programare dar nu a mers ori ma programau peste 2 saptamani (problema nu suporta amanare) ori nu gaseam referinte despre doctorii de la clinicile respective nicaieri, in fine am ajuns la un medic recomandat de cateva cunostinte care au trecut prin mana lui. Am ajuns la un spital de stat (am o fobie pentru tot ce implica statul roman inclusiv spitale). In fine medicul si-a facut treaba si m-a facut bine chiar daca problema mea nu era strict din domeniul lui de activitate. Ce m-a socat insa au fost conditiile din spital, m-am simtit ca in timpul celui de-al doilea razboi mondial ... nu stiu ... ciudat... sala de operatii arata exact ca cele din filmele vechi, cearsaful decupat pentru opratie era intr-adevar steril dar nu de unica folosinta ci refolosit, pentru anestezie a trebuit sa cumpar xilina pentru ca in spital nu prea era, iar astazi cand am fost la schimbarea pansamentului era acolo un pacient pentru care doctorul a cerut vreo 10 minute un anestezic si pentru acela a trebuit sa umble asistenta prin tot spitalul. Nu inteleg de ce un medic atat de bun inca lucreaza intr-un spital de stat in conditiile astea, eu una nu as mai veni la munca daca nu as avea cu ce lucra, insa cu toate asta la cabinetul dansului era o coada imensa in fiecare zi si din cate am observat isi dadea interesul pentru fiecare in parte, pentru ca la acea coada am vazut si doamne foarte aranjate cu geanta de la Prada pe umar si geanta cu bagaje pentru internare de la Lacoste si am vazut si tigani si oameni normali, batrani sau tineri. O alta chestia care m-a uimit a fost faptul ca intrarea in spital se face printr un fel de demisol care arata ingrozitor, cu peretii scorojiti, tevi peste tot igrasie si alte cele, in spital insa este curat si pare renovat recent insa din cate am inteles nu au obtinut fonduri sau ceva de genul asta si pentru subsol. Inca odata nu intetelg ce cauta omul ala acolo dar in fine probabil ca mai sunt si oameni dedicati muncii lor, sincer as strange bani (nu stiu nici cum sa incep si nici de unde sa strang) macar pentru medicamente si lucruri necesare operatiilor pe care le face omul asta acolo ... poate stie cineva cum se fac lucrurile astea si ma informeaza si pe mine. Imi cer scuze daca ideile mele nu au avut o anumita ordine in articolul asta insa nici in capul meu nu au o anumita ordine pentru ca nu pricep nimic din ce se intampla in sistemul asta medical.
Nu am mai fost la spital in interes propriu de ceva timp - si nici nu-mi doresc sa ma indrept curand intr-acolo - dar un lucru stim sigur cu totii - sistemul sanitar de stat este la pamant. Cu doctori care isi dau interesul si care sustin practica si rezidentiatul in spitalele romanesti poate se va ridica. Pana atunci insa, sanatate si ocoliti-le cat mai mult! :)
P.S. este vrorba despre Conferentiar Dr. Augustin Dorel Manu sectia ORL a spitalului Spitalul clinic judetean ILFOV - Sfintii Imparati CONSTANTIN si ELENA (fost TITAN)

CE ISI DORESC FEMEILE

Intrucat jumatatea roz a acestui blog este o femeie casatorita si la casa ei, vom incerca sa raspundem la intrebarea din titlu cat mai la obiect si cat mai pe larg posibil - din ambele perspective - a celibatarei si a nevestei.
In societatea in care traim femeia tinde sa ii fie egala barbatului - foarte bine, insa trebuie sa cadem de acord ca unele indeletniciri sunt asociate in era contemporana exclusiv cu barbatul de langa noi. Nu imi este frica sa schimb un racord la bucatarie sau sa dau o mana de lavabila in sufragerie - dar parca tot mai bine ii sta lui facand chestiile astea. Lasand la o parte chestiile majore, femeile vor in general lucruri simple - din cauza asta lista va fi foarte cuprinzatoare :)) Ma lasa rece cardul de cumparaturi nelimitate si masina super-fitoasa daca langa mine am un mos de 60+ de ani, daca atunci cand vreau sa am parte de putina 'actiune' sunt nevoita sa ii masez spondiloza, daca atunci cand as merge la un concert pe plaja ma pomenesc tocmai la Baile Herculane intre ţspe mii de mosi si babe care stau la tratament, daca atunci cand vreau sa aud o vorba buna trebuie sa ii sugerez sa isi dea aparatul auditiv mai tare. Cadourile scumpe, plimbarile in masini decapotabile si masajul de dupa cu Ben-Gay le las domnisoarelor sugative, pardon avide dupa bani si faima alaturi de mosi dizgratiosi si mirosuri fine.
Acum ca am pus punctul pe i cu privire la ce nu isi doresc femeile - sau cel putin noi, sa continuam ajungand la partea mai putin comestibila si mai mult asteptata.
Femeile isi doresc: un barbat amuzant, carismatic, cu umor, un barbat cu bun-simt, un barbat care sa cumpere flori, un barbat cu care sa se uite le meciuri dar care sa mearga si in parc, un barbat care sa iubeasca animalele dar si copii, un barbat neatasat de fusta mamei (exista asa ceva?), un barbat cu aspiratii, idealuri si idei bune, un barbat care sa le sustina, un barbat care sa stie sa le combata, un barbat care sa le rasfete, un barbat care sa fie atat dur cat si dulce, un barbat care sa le respecte, un barbat care sa inteleaga ca in oras nu insemana nici la Mc', nici in spatele blocului si nici la bere cu baietii, un barbat care sa citeasca, un barbat care sa faca sport, un barbat care sa nu cleveteasca intruna ca o bunica batrana, un barbat care sa inteleaga ca avem prieteni - la masculin - si ei nu sunt neaparat niste amenintari pentru relatiile noastre, un barbat constient de sexualitatea lui (a se cite un barbat care sa faca sex BINE :D ), (un barbat nu va fi niciodata de acord cu prieteniile cu alti barbati, pentru ca este in natura lor de “masculi” sa elimine orice concurenta).

In principiu daca conditiile de mai sus nu sunt indeplinite este necesar un card fara limita si timp berechet – si iata ca am inlocuit barbatul!

Note to self: cum ii convingem pe barbatii de mai sus sa stea toti in aceeasi casa?



Nota Redactiei: daca atasat de barbatul de mai sus vine si un card de cumparaturi nu se supara nimeni.